HOTĂRÂREA NR. 199

pentru modificarea HCL nr. 40 din 30.03.2023 (modificată și completată prin HCL nr. 229 din 24.07.2025 și HCL nr. 255 din 28.08.2025) privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General, pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Donici, în care funcționează Clubul Pensionarilor pentru persoane de vârsta a III- a”, proiect finanțat în cadrul PNRR – Componenta 5 Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. – Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, apelul de proiecte de renovare energetică aprofundată a clădirilor publice – PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, după finalizarea execuției lucrărilor

Consiliul Local al Municipiului Vaslui,

Având în vedere:

  • Referatul Primarului municipiului Vaslui nr.91067 din 16.06.2026
  • Raportul compartimentului de specialitate nr. 91070 din 16.06.2026
  • Prevederile HCL nr. 40 din 30.03.2023;
  • Prevederile HCL nr. 229 din 24.07.2025;
  • Prevederile HCL nr. 255 din 28.08.2025;
  • Procesul Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor nr. 131938 din 14.11.2025;
  • Prevederile HG 907/29.11.2026 privind etapele de elaborare a conținutului cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Prevederile Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice, actualizată;
  • Prevederile OUG nr. 57 din 03 iulie 2019 privind Codul administrativ al României;
  • Avizele comisiilor pe domenii de specialitate ale consilierilor locali.
  • În temeiul art.129, alin. 1 și 2, lit. b, coroborat cu alin. 4, d, art. 139, alin. 3, lit. e și art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ:

HOTĂRĂȘTE:

Art.1.Se aprobă Devizul General actualizat după finalizarea execuției lucrărilor  pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Donici, în care funcționează Clubul Pensionarilor pentru persoane de vârsta a III- a” conform Anexei 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă bugetul total al proiectului în valoare de 1,281,827.87 RON cu TVA, din care 1,202,561.83 RON inclusiv TVA reprezentând cheltuieli eligibile, suportate din PNRR și 79,266.04 RON inclusiv TVA, reprezentând cheltuieli neeligibile, suportate din bugetul Municipiului Vaslui, iar Anexa nr. 2 la HCL nr. 40 din 30.03.2023 (modificată și completată prin HCL nr. 229 din 24.07.2025 și HCL nr. 255 din 28.08.2025) se modifică conform valorilor cuprinse în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică situată în Vaslui, str. Donici, în care funcționează Clubul Pensionarilor pentru persoane de vârsta a III- a”, conform Anexei nr.2 la prezenta hotărâre care va înlocui Anexa nr. 3 la HCL nr. 40 din 30.03.2023 (modificată și completată prin HCL nr. 229 din 24.07.2025 și HCL nr. 255 din 28.08.2025).
Art.4. Celelalte prevederi ale HCL 40/30.03.2023 și ale anexelor 1 și 4 rămân neschimbate.
Art.5. La data intrării în vigoare a prezentei prevederile HCL 255 din 28.08.2025 își încetează aplicabilitatea.
Art.6. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcției de Investiții.
Art.7. Hotărârea intră în vigoare conform art.198, alin.1 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ.

Câte un exemplar se va comunica:

  • Instituției Prefectului – Județul Vaslui;
  • Primarului Municipiului Vaslui;
  • Serviciului Buget-Contabilitate;
  • Direcției de Investiții – Serviciul de Investiții.

Vaslui, 25.06.2026 

Președinte de ședință,
Consilier,
Ing. Gangu Maricel

Secretar General,
Jrs. Eduard Lăcătuşu

Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi

Compartiment responsabil: Compartiment permanent de lucru al Consiliului Local
Tel: 0235.310999/010

Translate »
Certificări

ISO 9001

ISO 37001

SelecteazăToggleTitluDată
pdf 001 Politica anti mita ( pdf, 3.03 MB ) (51 descărcate)
pdf 002 Certificat ISO 37001 ( pdf, 4.06 MB ) (45 descărcate)