Primăria Municipiului Vaslui informează cetățenii că, începând cu data de 25 august 2026, se suspendă temporar activitatea de eliberare și prelucrare a actelor de urbanism, atât în format online, cât și prin depunerea fizică a documentelor, determinată de intrarea în vigoare și aplicarea noilor prevederi ale Legii nr. 169 din 10 august 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și contrucțiilor (CATUC), care aduc modificări importante în ceea ce privește procedurile și documentațiile aferente actelor de urbanism.
Reluarea activității va putea avea loc după transmiterea de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a noilor formulare aferente procedurilor reglementate de actul normativ .
Întrucât termenul la care noile formulare vor fi puse la dispoziția autorităilor locale nu este cunoscut în acest moment, durata suspendării nu poate fi estimată cu exactitate.
Primăria Municipiului Vaslui va informa cetățenii cu privire la reluarea activității imediat ce noile formulare vor fi disponibile și vor putea fi utilizate.