documente emise
documente emise
nomenclator stradal
documente emise
si Consultarea Publicului
Cadastru, Fond Funciar și GIS
Certificatul de urbanism este actul de informare prin care Primăria Municipiului Vaslui aduce la cunoștința solicitantului regimul juridic, economic și tehnic al unui imobil, precum și condițiile necesare pentru realizarea unei investiții sau a unei operațiuni urbanistice.
Acesta se emite la cerere, în baza documentației depuse, și este necesar pentru obținerea autorizației de construire/desființare, elaborarea documentațiilor de urbanism, dezmembrări, alipiri, branșamente, schimbări de destinație sau alte operațiuni prevăzute de lege.
Atenție!
Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
Conform art. 19 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, documentația pentru emiterea certificatului de urbanism va cuprinde:
În cazul în care lucrările propuse sunt complexe, se recomandă anexarea unei scurte descrieri a acestora, printr-un memoriu justificativ/tehnic, în vederea unei analizări mai clare a intenției solicitantului. De asemenea, pentru ca scopul emiterii certificatului de urbanism să corespundă întocmai intenției solicitantului, se recomandă consultarea prealabilă cu un proiectant autorizat, în vederea formulării corecte și complete a obiectului solicitării.
În vederea reducerii timpului de analiză a dosarului, se recomandă anexarea, după caz, a următoarelor documente:
Important
Conform art. 33 din Ordinul nr. 839/2009, solicitantul are obligația de a anexa la cererea pentru emiterea certificatului de urbanism documentele de plată a taxelor comunicate anterior de emitent.
Dovada achitării taxelor se face prin prezentarea, în copie, a documentelor de plată.
Conform art. 7 alin. (1^2) din Legea nr. 50/1991, se înregistrează doar documentațiile complete.
Cereri, formulare și documentații necesare pentru certificate de urbanism, autorizații și notificări.
Municipiul Vaslui · documente și informații publice
613 înregistrări · Certificate de urbanism · 2026
| Nr. | Data emiterii | Lucrare / obiect | Adresă | Document |
|---|---|---|---|---|
| 288 | 11.05.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - ALIPIRE IMOBILE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Petru Rares, nr. 35 | — |
| 287 | 11.05.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU RACORD GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD100 SDR11,DN32MM SI POST DE REGLARE-MASURARE, STR.VIITORULUI, NR.29, FAM ( IMOBIL NC 86901) MUN.VASLUI, JUD.VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE DE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA IN REGIM DE PRESIUNE MEDIE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Viitorului | — |
| 286 | 11.05.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE-DEZMEMBRARE TEREN CU NC 75542 IN 2 LOTURI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Viitorului | — |
| 285 | 11.05.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE -DEZMEMBRARE TEREN CU NC 75524 IN 3 LOTURI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Viitorului | — |
| 284 | 11.05.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU MODERNIZARE APARTAMENT | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Traian, bl. 253, sc. B, et. 1, ap. 1 | — |
| 283 | 11.05.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA LOCUINTA , STR.LACURILOR FN, MUNICIPIUL VASLUI, JUDETUL VASLUI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Lacurilor | — |
| 282 | 11.05.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - DEZMEMBRARE TEREN | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor, nr. 5 | — |
| 281 | 11.05.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU LOCUINTA PARTER SI IMPREJMUIRE TEREN | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor | — |
| 280 | 11.05.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - DEZMEMBRARE TEREN | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor, nr. 5 | — |
| 279 | 11.05.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada C-tin Popescu (Ferma 3, T-16,P-238/74 ), nr. fn | — |
| 278 | 11.05.2026 | OBŢINEREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE PENTRU PUŢ FORAT- RACORDARE POMPĂ DE APĂ | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Dimitrie Cantemir (PCT FERMA 3, SOLA 18, PARCELA 245/81) | — |
| 277 | 30.04.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU CONSTRUIRE LOCUINTA INDIVIDUALA PE TEREN PROPRIETATE, IMPREJMUIRE, RACORD UTILITATI, ORGANIZARE DE SANTIER - NC 88572 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Procopiu | — |
| 276 | 30.04.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU: MONTARE SISTEM PANOURI FOTOVOLTAICE PENTRU PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE, FARA SISTEM DE STOCARE, LA IMOBILUL IDENTIFICAT PRIN CF. NR. 70234 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Cel Mare, nr. 69 | — |
| 275 | 29.04.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE-APARTAMENTARE IMOBIL CU NC 89061 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada C-tin Popescu, nr. 8J | — |
| 274 | 29.04.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE LOCUINTA INDIVIDUALA PARTER, IMPREJMUIRE, BAZIN VIDANJABIL, RACORD UTILITATI, ORGANIZARE DE SANTIER- NC 73370 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Lacurilor,Strada PRIN DE | — |
| 273 | 29.04.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - DEZMEMBRARE SI INSTRAINARE TEREN (NC 89137) | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada DE 359 | — |
| 272 | 29.04.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni, nr. 257 | — |
| 271 | 28.04.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU REALIZARE COEXISTENTA INTRE RETELELE ELECTRICE DE DISTRIBUTIE APARTINAND DELGAZ GRID SA CI OBIECTIVUL MODERNIZARE STRAZI VIISOARA CU PASTRAREA AVIZELOR DIN CERTIFICATUL DE URBANISM NR.567/02.09.2021 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada VasLUI | — |
| 270 | 28.04.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU BRANSAMENT APA POTABILA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Cel Mare, nr. 22 | — |
| 269 | 28.04.2026 | OPERAȚIUNI NOTARIALE- DEZMEMBRARE IMOBIL | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Prof. Vasile I. Catarama, nr. FN | — |
| 268 | 27.04.2026 | EXTINDERE CONDUCTA DE DISTRIBUTIE, RACORDURI GN INDIVIDUALE PRESIUNE MEDIE SI POSTURI DE REGLARE - MASURARE, DIN PEHD100 SDR11, IMOBILELE BLOC ANL 1, BLOC ANL 2, BLOC ANL 3, BLOC ANL 4, BLOC ANL 5, STR. CERAMICA, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE DE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA IN REGIM DE PRESIUNE MEDIE" | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Ceramica | — |
| 267 | 24.04.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Gheorghe Doja, nr. 17 BIS | — |
| 266 | 24.04.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE- ALIPIRE TERENURI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Lacurilor | — |
| 265 | 24.04.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Gheorghe Doja, nr. 17 BIS | — |
| 264 | 24.04.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor, nr. 218 | — |
Compartiment responsabil: Serviciul Urbanism
Tel: 0235.310999 int.215/225
email: urbanism@primariavaslui.ro