Directia de Amenajarea Teritoriului & Urbanism

informații, acces, formulare

Certificat de urbanism

Certificatul de urbanism este actul de informare prin care Primăria Municipiului Vaslui aduce la cunoștința solicitantului regimul juridic, economic și tehnic al unui imobil, precum și condițiile necesare pentru realizarea unei investiții sau a unei operațiuni urbanistice.

Acesta se emite la cerere, în baza documentației depuse, și este necesar pentru obținerea autorizației de construire/desființare, elaborarea documentațiilor de urbanism, dezmembrări, alipiri, branșamente, schimbări de destinație sau alte operațiuni prevăzute de lege.

Atenție!
Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.

Conform art. 19 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, documentația pentru emiterea certificatului de urbanism va cuprinde:

  • cerere-tip pentru emiterea certificatului de urbanism, procurată de la emitent, completată corespunzător și semnată, care va conține adresa de e-mail, după caz, și numărul de telefon al beneficiarului/proiectantului;
  • copie act de identitate, în cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de înregistrare/CUI, în cazul persoanelor juridice;
  • pentru imobilele înscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară: extras din planul cadastral de pe ortofotoplan și extras de carte funciară pentru informare, actualizate la zi, valabile maximum 30 de zile;
  • copie după actul de proprietate/de deținere asupra imobilului, după caz;
  • pentru imobilele neînscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una dintre scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, eliberat, la cerere, de către O.C.P.I., cu evidențierea amplasamentului în cadrul zonei;
  • dovada achitării taxei pentru obținerea certificatului de urbanism, calculată de personalul de specialitate, în funcție de suprafața imobilului care face obiectul solicitării.

Recomandări pentru solicitant

În cazul în care lucrările propuse sunt complexe, se recomandă anexarea unei scurte descrieri a acestora, printr-un memoriu justificativ/tehnic, în vederea unei analizări mai clare a intenției solicitantului. De asemenea, pentru ca scopul emiterii certificatului de urbanism să corespundă întocmai intenției solicitantului, se recomandă consultarea prealabilă cu un proiectant autorizat, în vederea formulării corecte și complete a obiectului solicitării.

În vederea reducerii timpului de analiză a dosarului, se recomandă anexarea, după caz, a următoarelor documente:

  • documentația cadastrală actualizată a terenului/imobilului care face obiectul solicitării;
  • în cazul în care terenul/imobilul a făcut obiectul unei documentații de urbanism de tip P.U.Z./P.U.D., se recomandă anexarea unei copii a planșei de reglementări urbanistice și a Regulamentului local de urbanism aferent documentației respective;
  • în cazul solicitării certificatului de urbanism pentru branșamente la rețelele de utilități, dacă solicitantul deține o autorizație de construire pentru un imobil, se recomandă anexarea planului de situație vizat O.C.P.I., cuprinzând poziționarea imobilului existent față de limitele proprietății și față de calea de acces, purtând viza „anexă la autorizația de construire nr. … din data de …”;
  • pentru branșamente la rețeaua de energie electrică, se recomandă anexarea avizului tehnic de racordare emis de operatorul/furnizorul de utilități;
  • pentru extinderi de rețele sau branșamente la rețeaua de gaze naturale, se recomandă anexarea unui memoriu tehnic cu descrierea succintă a lucrărilor propuse și a unui plan de situație pe suport topografic, cuprinzând traseul propus.

Important
Conform art. 33 din Ordinul nr. 839/2009, solicitantul are obligația de a anexa la cererea pentru emiterea certificatului de urbanism documentele de plată a taxelor comunicate anterior de emitent.
Dovada achitării taxelor se face prin prezentarea, în copie, a documentelor de plată.
Conform art. 7 alin. (1^2) din Legea nr. 50/1991, se înregistrează doar documentațiile complete.

DOCUMENTE UTILE

Servicii și formulare

Cereri, formulare și documentații necesare pentru certificate de urbanism, autorizații și notificări.

Anexa nr. 1 – Certificate de urbanism8 formulare⌄
DOCXF_CU_01 – Cerere pentru certificat de urbanism de informareDescarcă ↓
DOCXF_CU_02 – Cerere pentru certificat de urbanismDescarcă ↓
DOCXF_CU_03 – Cerere pentru prelungirea valabilității certificatului de urbanismDescarcă ↓
DOCXF_CU_04 – Cerere pentru certificat de urbanismDescarcă ↓
DOCXF_CU_05 – Certificat de urbanism de informareDescarcă ↓
DOCXF_CU_06 – Certificat de urbanism pentru operațiuni cadastraleDescarcă ↓
DOCXF_CU_07_0 – Certificat de urbanismDescarcă ↓
DOCXF_CU_07_1 – Anexă la certificatul de urbanismDescarcă ↓
Anexa nr. 2 – Autorizații15 formulare⌄
DOCXF_A_02 – Cerere pentru prelungirea autorizațieiDescarcă ↓
DOCXF_A_03 – Declarație pe propria răspundere privind aprobarea tacităDescarcă ↓
DOCXF_A_04 – Autorizație de construire / desființareDescarcă ↓
DOCXF_A_05 – Cerere pentru emiterea avizului primaruluiDescarcă ↓
DOCXF_A_06 – Avizul primaruluiDescarcă ↓
DOCXF_A_07 – Anexă la autorizație / certificatul de urbanismDescarcă ↓
DOCXF_A_08 – Înștiințare privind începerea lucrărilor către autoritatea localăDescarcă ↓
DOCXF_A_09 – Înștiințare privind începerea lucrărilor către Inspectoratul de Stat în ConstrucțiiDescarcă ↓
DOCXF_A_10 – Înștiințare privind finalizarea lucrărilor și convocarea recepțieiDescarcă ↓
DOCXF_A_11 – Înștiințare privind finalizarea lucrărilor către Inspectoratul de Stat în ConstrucțiiDescarcă ↓
DOCXF_AM_01 – Cerere pentru autorizație de modificareDescarcă ↓
DOCXF_AM_02 – Autorizație de modificareDescarcă ↓
DOCXF_AR_01 – Cerere pentru autorizație de regularizareDescarcă ↓
DOCXF_AR_02 – Autorizație de regularizareDescarcă ↓
DOCXF_A_01 – Cerere pentru autorizație de construire / desființareDescarcă ↓
Anexa nr. 3 – Notificări7 formulare⌄
DOCXF_NOT_01 – Notificare pentru executarea lucrărilorDescarcă ↓
DOCXF_NOT_02 – Informare privind recepționarea și înregistrarea notificăriiDescarcă ↓
DOCXF_NOT_03 – Solicitare de clarificări, completări sau documente privind notificareaDescarcă ↓
DOCXF_NOT_04 – Informare privind necesitatea autorizației de construireDescarcă ↓
DOCXF_NOT_05 – Respingerea motivată a notificăriiDescarcă ↓
DOCXF_NOT_06 – Informare privind împlinirea termenului și stadiul notificăriiDescarcă ↓
DOCXF_NOT_07 – Înștiințare privind finalizarea lucrărilor notificate și solicitarea participării UAT la recepțieDescarcă ↓
Anexa nr. 4 – Formulare și documente conexe6 formulare⌄
DOCF_01 – Model cartuș pentru piese desenateDescarcă ↓
DOCXF_02 – Panou de identificare a investiției / lucrărilorDescarcă ↓
DOCF_03 – Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilorDescarcă ↓
DOCF_04 – Proces-verbal de constatare și sancționare – regimul autorizării lucrărilorDescarcă ↓
DOCXF_05 – Cerere pentru aviz de amplasareDescarcă ↓
DOCXF_06 – Aviz de amplasareDescarcă ↓

Actualizate conform HCL –/2026

Registrul de urbanism

Municipiul Vaslui · documente și informații publice

613 înregistrări · Certificate de urbanism · 2026

Nr.Data emiteriiLucrare / obiectAdresăDocument
26323.04.2026ELABORARE PUZ - MODIFICARE REGLEMENTARI SUBZONA ISR - ZONA DE INSTITUTII REPREZENTATIVE IN SUBZONA LAa - zona rezidentiala, compusa din locuinte colective cu regim mediu de inaltime - P+3-4Ejudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Eternitatii, nr. 7—
26223.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA PUT FORAT- , STR. DIMITRIE CANTEMIR, FN, NC 76809, MUNICIPIUL VASLUI, JUDETUL VASLUIjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Dimitrie Cantemir, nr. FN—
26123.04.2026OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE RACORD GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD100 SDR11, DN32 mm, STR. NICOLAE TONITZA FN, FAM. HULUB ROBERT PETRONEL, MUN.VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA REGIM DE PRESIUNE MEDIEjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada NICOLAE TONITZA (CALE PRIVATA DE ACCES NC 73175)—
26023.04.2026INFORMAREjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Soseaua Nationala, nr. 15 A—
25923.04.2026EXTINDERE CONDUCTA DE DISTRIBUȚIE SI RACORDURI G.N. INDIVIDUALE PRESIUNE MEDIE, DIN PEHD100 SDR11, STR. OCTAVIAN BANCILA, IMOBIL FAM. - NR. 34D, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI / REGIMUL DE FUNCȚIONARE EXISTENT ESTE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCȚIONA IN REGIM DE PRESIUNE MEDIEjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada OCTAV , Strada, nr. 34D—
25823.04.2026OPERATIUNI NOTARIALE-CIRCULATIE IMOBILIARA TEREN NC 72884judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Octavian Goga—
25723.04.2026INFORMARE IMOBIL CU NC 73604judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Metalurgiei, nr. 3—
25623.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE ANEXA GOSPODAREASCA PARTER, PUT FORAT, BAZIN VIDANJABIL SI IMPREJMUIRE TERENjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Gheorghe Doja, nr. 24—
25523.04.2026OPERATIUNI NOTARIALE - ALIPIRE TERENURIjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Livezilor, nr. 3—
25423.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE ANEXA GOSPODARESCA SI IMPREJMUIREjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor—
25321.04.2026INFORMAREjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada EXTRAVILANUL LOCALITATII NC 77044—
25221.04.2026INFORMAREjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Plopilor (acces din strada Pompelor), nr. 18—
25120.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE RACORD DE GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD 100, SDR 11, Dn32mm str. Oituz, nr. 21D fam. mun. VASLUI, jud. VASLUI / regimul de functionare existent este presiune redusa si va putea functiona regim de presiune mediejudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Oituz, nr. 21 D—
25020.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU EXECUTAREA LUCRARILOR DE CONSTRUIRE: MODERNIZARE SI EXTINDERE LOCUINTA - MENTINERE LUCRARI EXECUTATEjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Racova, nr. 74—
24920.04.2026OPERATIUNI NOTARIALE / CADASTRALA - APARTAMENTARE IMOBILjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Cel Mare, nr. 53—
24820.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU RACORD GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD100 SDR11, DN32MM, STR.CASTANILOR, NR.5A, FAM., MUN.VASLUI, JUD.VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA REGIM DE PRESIUNE MEDIEjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor—
24720.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE LOCUINTA P+M SI IMPREJMUIREjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Acad. Constantin Motas, nr. 3—
24620.04.2026INFORMARE ÎN VEDEREA ÎNFIINȚĂRII UNUI CIMITIR, ÎMPREJMUIRE TEREN, AMENAJARE ALEI, CONSTRUIRE CAPELĂ MORTUARĂ ȘI UTILITĂȚIjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada EXTRAVILANUL LOCALITATII—
24516.04.2026OPERATIUNI NOTARIALE - INFORMARE NC70513-C1-U35judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Podurilor, bl. 353, sc. D, et. P, ap. P—
24416.04.2026EXTINDERE, RECOMPARTIMENTARE, DEZMEMBRARE APARTAMENT CU NR. CAD. 70293-C1-U37 IN 4 (PATRU) CORPURI C1, C2, C3, C4- MENTINERE LUCRARI EXECUTATE. SCHIMBARE DESTINATIE DIN SPATIU DE LOCUIT IN BIROURI (ACTIVITATI ADMINISTRATIVE DE BIROU) - SITUATIE PROPUSAjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Podurilor, bl. 361, sc. A, et. P, ap. 2—
24316.04.2026OPERATIUNI NOTARIALE-ALIPIRE IMOBILEjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Fabricii—
24216.04.2026OBTINEREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE PENTRU C2-ANEXĂ GOSPODĂRESCĂ PARTER-MENȚINERE LUCRĂRIjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada G-ral Vasile Milea, nr. 21—
24116.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA FAM. BURSUC BOGDAN CEZAR, STR. STEFAN PROCOPIU, MUN. VASLUI, JUD. VASLUIjudeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Procopiu—
24016.04.2026OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU MODIFICARE RACORD GAZE NATURALE EXISTENT SI REALIZARE RACORD INDIVIDUAL PRESIUNE REDUSA DIN PEHD100 SDR11, DN63MM, STR. DR. GHELERTER, NR. 2, SPITAL NR. 2 - CONSILIUL JUDETEAN VASLUI, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI.judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Dr. Ghelerter, nr. 2—
23916.04.2026OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU BRANSAMENT APA SI RACORD CANALIZARE, STR.8 MARTIE, MUN.VASLUI, JUD.VASLUI.judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada 8 Martie—

Compartiment responsabil: Serviciul Urbanism
Tel: 0235.310999 int.215/225
email: urbanism@primariavaslui.ro

Translate »
Certificări

ISO 9001

Selectează Toggle Titlu Dată
pdf 001 Certificat ISO 9001 ( pdf, 185 KB ) (86 descărcate)
pdf 002 Declaratia de politica in domeniul calitatii ( pdf, 2.91 MB ) (357 descărcate)

ISO 37001

Selectează Toggle Titlu Dată
pdf 001 Politica anti mita ( pdf, 3.03 MB ) (405 descărcate)
pdf 002 Certificat ISO 37001 ( pdf, 4.06 MB ) (344 descărcate)