documente emise
documente emise
nomenclator stradal
documente emise
si Consultarea Publicului
Cadastru, Fond Funciar și GIS
Certificatul de urbanism este actul de informare prin care Primăria Municipiului Vaslui aduce la cunoștința solicitantului regimul juridic, economic și tehnic al unui imobil, precum și condițiile necesare pentru realizarea unei investiții sau a unei operațiuni urbanistice.
Acesta se emite la cerere, în baza documentației depuse, și este necesar pentru obținerea autorizației de construire/desființare, elaborarea documentațiilor de urbanism, dezmembrări, alipiri, branșamente, schimbări de destinație sau alte operațiuni prevăzute de lege.
Atenție!
Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
Conform art. 19 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, documentația pentru emiterea certificatului de urbanism va cuprinde:
În cazul în care lucrările propuse sunt complexe, se recomandă anexarea unei scurte descrieri a acestora, printr-un memoriu justificativ/tehnic, în vederea unei analizări mai clare a intenției solicitantului. De asemenea, pentru ca scopul emiterii certificatului de urbanism să corespundă întocmai intenției solicitantului, se recomandă consultarea prealabilă cu un proiectant autorizat, în vederea formulării corecte și complete a obiectului solicitării.
În vederea reducerii timpului de analiză a dosarului, se recomandă anexarea, după caz, a următoarelor documente:
Important
Conform art. 33 din Ordinul nr. 839/2009, solicitantul are obligația de a anexa la cererea pentru emiterea certificatului de urbanism documentele de plată a taxelor comunicate anterior de emitent.
Dovada achitării taxelor se face prin prezentarea, în copie, a documentelor de plată.
Conform art. 7 alin. (1^2) din Legea nr. 50/1991, se înregistrează doar documentațiile complete.
Cereri, formulare și documentații necesare pentru certificate de urbanism, autorizații și notificări.
Municipiul Vaslui · documente și informații publice
613 înregistrări · Certificate de urbanism · 2026
| Nr. | Data emiterii | Lucrare / obiect | Adresă | Document |
|---|---|---|---|---|
| 588 | 02.10.2026 | STUDIU DE FEZABILITATE " CONSTRUIRE ADAPOST PUBLIC PENTRU CAINI FARA STAPAN" | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Podul Inalt | — |
| 587 | 02.10.2026 | DEZMEMBRARE IN 3 LOTURI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Metalurgiei, nr. 2 | — |
| 586 | 02.10.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU MODIFICARE DE TEME-SUPRAETAJARE IMOBILE DE LOCUINTE COLECTIVE P+4E | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Cel Mare | — |
| 585 | 01.10.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU LOCUINTA P+1E SI IMPREJMUIRE AMPLASAMENT | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Dimitrie Cantemir, nr. FN | — |
| 584 | 01.10.2026 | OPERATIUNI CADASTRALE-DEZMEMBRARE TEREN | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada EXTRAVILANUL LOCALITATII | — |
| 583 | 01.10.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Scriitor Ioan Adam | — |
| 582 | 01.10.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU RACORD GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD 100 SDR11 DN 32MM SI POST DE REGLARE MASURARE, STR.BUREBISTA, NR.31A, FAM RADU GICUTA,MUN.VASLUI,JUD.VASLUI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada CALE DE ACCES PRIVATA CU NC 73558 | — |
| 581 | 30.09.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Negura Mihai PRIN NC 83986 SI NC 84500 | — |
| 580 | 30.09.2026 | OPERATIUNI CADASTRALE SI NOTARIALE - ALIPIRE TERENURI (NC 87846 SI NC 87845) | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada C-tin Brincoveanu, nr. 39 | — |
| 579 | 30.09.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU CONSTRUIRE SPATIU ALIMENTATIE PUBLICA TIP FAST-FOOD | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni, nr. 6 | — |
| 578 | 30.09.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU CONSTRUIRE ANEXA GOSPODARESCA - NC 87081 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Procopiu, nr. 18-B-14 | — |
| 577 | 30.09.2026 | OPERATIUNI CADASTRALE - DEZMEMBRARE TEREN | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Mihail Kogalniceanu, nr. 33 | — |
| 576 | 30.09.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada G-ral Vasile Milea, nr. FN | — |
| 575 | 30.09.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE-DEZMEMBRARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada G-ral Vasile Milea, nr. FN | — |
| 574 | 29.09.2026 | OPERATIUNI CADASTRALE SI NOTARIALE - DEZMEMBRARE UI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Cel Mare, nr. 53 | — |
| 573 | 29.09.2026 | DESFIINTARE CLADIRE EXISTENTA C1 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni, bl. 177 | — |
| 572 | 29.09.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Castanilor , nr. 5A | — |
| 571 | 29.09.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor, nr. 5A | — |
| 570 | 29.09.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Castanilor , nr. 5A | — |
| 569 | 29.09.2026 | INFORMARE IN VEDEREA AMENAJARII UNUI CIMITIR | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada EXTRAVILANUL LOCALITATII | — |
| 568 | 29.09.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE REGULARIZARE - MODERNIZARE SPATIU COMERCIAL SI PRACTICARE GOL DE USA CU ACCES DIN EXTERIOR | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Castanilor, bl. 2, sc. A, et. P, ap. 25 | — |
| 567 | 29.09.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE ANEXA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Soseaua Nationala ( acces din str. Gheorghe Rosca Codreanu), nr. 24 | — |
| 566 | 28.09.2026 | ELABORARE PUZ IN VEDEREA INTRODUCERII IN INTRAVILAN A SUPRAFETEI DE TEREN CUPRINSA IN EXTRAVILANUL LOCALITATII SI STABILIRE DE REGLEMENTARI PENTRU SERVICE AUTO, SPALATORIE AUTO, ANEXE SI UTILITATI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni, nr. 177 | — |
| 565 | 28.09.2026 | PUT FORAT | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui | — |
| 564 | 28.09.2026 | OPERATIUNI CADASTRALE - DEZMEMBRARE TEREN CU NC 86029 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Procopiu | — |
Compartiment responsabil: Serviciul Urbanism
Tel: 0235.310999 int.215/225
email: urbanism@primariavaslui.ro