documente emise
documente emise
nomenclator stradal
documente emise
si Consultarea Publicului
Cadastru, Fond Funciar și GIS
Certificatul de urbanism este actul de informare prin care Primăria Municipiului Vaslui aduce la cunoștința solicitantului regimul juridic, economic și tehnic al unui imobil, precum și condițiile necesare pentru realizarea unei investiții sau a unei operațiuni urbanistice.
Acesta se emite la cerere, în baza documentației depuse, și este necesar pentru obținerea autorizației de construire/desființare, elaborarea documentațiilor de urbanism, dezmembrări, alipiri, branșamente, schimbări de destinație sau alte operațiuni prevăzute de lege.
Atenție!
Certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
Conform art. 19 din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, documentația pentru emiterea certificatului de urbanism va cuprinde:
În cazul în care lucrările propuse sunt complexe, se recomandă anexarea unei scurte descrieri a acestora, printr-un memoriu justificativ/tehnic, în vederea unei analizări mai clare a intenției solicitantului. De asemenea, pentru ca scopul emiterii certificatului de urbanism să corespundă întocmai intenției solicitantului, se recomandă consultarea prealabilă cu un proiectant autorizat, în vederea formulării corecte și complete a obiectului solicitării.
În vederea reducerii timpului de analiză a dosarului, se recomandă anexarea, după caz, a următoarelor documente:
Important
Conform art. 33 din Ordinul nr. 839/2009, solicitantul are obligația de a anexa la cererea pentru emiterea certificatului de urbanism documentele de plată a taxelor comunicate anterior de emitent.
Dovada achitării taxelor se face prin prezentarea, în copie, a documentelor de plată.
Conform art. 7 alin. (1^2) din Legea nr. 50/1991, se înregistrează doar documentațiile complete.
Cereri, formulare și documentații necesare pentru certificate de urbanism, autorizații și notificări.
Municipiul Vaslui · documente și informații publice
613 înregistrări · Certificate de urbanism · 2026
| Nr. | Data emiterii | Lucrare / obiect | Adresă | Document |
|---|---|---|---|---|
| 413 | 18.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE IMOBIL PENTRU LOCUINTE D+P+2E | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Dr. Ghelerter, nr. 3 | — |
| 412 | 18.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU LOCUINTA UNIFAMILIALA P+1E, AMENAJARE TEREN, IMPREJMUIRE, RACORDURI UTILITATI, ORGANIZARE DE SANTIER | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Dimitrie Cantemir, nr. FN | — |
| 411 | 18.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA FAM. -, STR. VALENTIN SILVESTRU, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Valentin Silvestru | — |
| 410 | 18.06.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - DEZMEMBRARE TEREN NC 70098 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni | — |
| 409 | 18.06.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE IMOBIL PENTRU LOCUINTE COLECTIVE MICI P+2E SI DESFIINTARE CONSTRUCTIE EXISTENTA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada 23 August, nr. 12 | — |
| 408 | 18.06.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE IMOBIL PENTRU LOCUINTE COLECTIVE MICI P+2E SI DESFIINTARE CONSTRUCTIE EXISTENTA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada 23 August, nr. 8 | — |
| 407 | 18.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA PUT FORAT- - , str. Scriitor Ioan Adam, FN, NC 81210, MUNICIPIUL VASLUI, JUDETUL VASLUI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Scriitor Ioan Adam, nr. fn | — |
| 406 | 17.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU BRANSAMENT APA POTABILA SI RACORD CANALIZARE MENAJERA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Traian, nr. 113 | — |
| 405 | 17.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE COPERTINA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Petru Rares, nr. 29 | — |
| 404 | 17.06.2026 | MODERNIZARE, REFUNCTIONALIZARE, RECOMPARTIMENTARE SI SCHIMBARE DE DESTINATIE DIN SPATIU ADMINISTRATIV IN SPATIU COMERCIAL . | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Stefan Cel Mare, bl. 317, sc. A, et. P, ap. Sp.adm. 1 | — |
| 403 | 17.06.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - DEZMEMBRARE SI OPERATIUNI NOTARIALE (NC 89154) | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni | — |
| 402 | 17.06.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE FOISOR Dpartial+P | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Nicolae Tonitza | — |
| 401 | 17.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE LOCUINTA PARTER SI IMPREJMUIRE TEREN | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Pacurari (acces din strada Combinelor), nr. 7 | — |
| 400 | 17.06.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU RACORDAREA LA RETEAUA ELECTRICA DE JOASA TENSIUNE 6 LOCUINTE UNIFAMILIALE P+1E ( NC 75104), STR. G-RAL ION RASCANU, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI, BENEFICIAR SC DIFFERENT BVL SRL-INSTALATIA DE RACORD (IR) | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui | — |
| 399 | 17.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE EXTINDERE CONDUCTA DE DISTRIBUTIE, RACORDURI G.N. INDIVIDUALE PRESIUNE MEDIE SI POSTURI DE REGLARE MASURARE, DIN PEHD100 SDR11, IMOBILUL S.C. DIFFERENT BVL S.R.L.- NC75104, CORP C1, CORP C2, CORP C3, CORP C4, CORP C5, CORP C6, STR. G-RAL ION RASCANU, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA IN REGIM DE PRESIUNE MEDIE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada G-RAL ION RASCANU | — |
| 398 | 17.06.2026 | MODERNIZARE INSTALATII DE ILUMINAT PUBLIC STRADA SCRIITOR IOAN ADAM | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Scriitor Ioan Adam | — |
| 397 | 17.06.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU CONSTRUIRE BUCATARIE DE VARA | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Livezilor, nr. 3 | — |
| 396 | 17.06.2026 | INFORMARE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Grigore Ureche, nr. 5 | — |
| 395 | 16.06.2026 | MODIFICARE TEMA DE PROIECTARE LA AC 73/15.03.2022 SI AC 103/16.04.2026 = MODERNIZAREA, REFUNCTIONALIZAREA SI SCHIMBAREA DESTINATIEI CONSTRUCTIEI EXISTENTE C1 DIN CLADIRE ADMINISTRATIVA IN BAR, SPATIU COMERCIAL SI LOCUINTE DE SERVICIU, REFACERE IMPREJMUIRE ȘI CONSTRUIRE SPAȚIU COMERCIAL CU REGIM DE ÎNĂLȚIME PARTER. | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Metalurgiei, nr. 3 | — |
| 394 | 15.06.2026 | RACORD GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD100 SDR11 DN32MM SI POST DE REGLARE MASURARE STR CANTONULUI NR. 53, FAM. CARP ROBERT, MUN. VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE DE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA IN REGIM DE PRESIUNE MEDIE | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Cantonului | — |
| 393 | 15.06.2026 | OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE IMOBIL P+2E FUNCTIUNE ADMINISTRATIVA/BIROURI, REFACERE IMPREJMUIRE, AMENAJARE SPATIU EXTERIOR SI REABILITARE TERASA CORP C10, DESFIINTARE CORPURI C3, C4, C5, C7 SI PARTIAL C6 | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, strada Toma Caragiu, nr. 7 | — |
| 392 | 15.06.2026 | CONSTRUIRE IMOBIL C4 CU FUNCTIUNEA DE SPATIU COMERCIAL SI BIROURI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Garii, nr. 65 | — |
| 391 | 15.06.2026 | MODIFICARE CONDUCTA GAZE NATURALE PRESIUNE REDUSA, STRADA PODURILOR, ZONA BLOC 353, SC. C, MUN. VASLUI, JUD VASLUI | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Podurilor | — |
| 390 | 15.06.2026 | BRANSAMENT INSTALATIE DE ALIMENTARE CU APA OBIECTIV: "HALA DE PRODUCTIE SI DEPOZITARE" | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Fabricii, nr. 4 | — |
| 389 | 12.06.2026 | OPERATIUNI NOTARIALE - DEZMEMBRARE TEREN (NC 89030) | judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, Strada Calugareni | — |
Compartiment responsabil: Serviciul Urbanism
Tel: 0235.310999 int.215/225
email: urbanism@primariavaslui.ro