documente emise
documente emise
nomenclator stradal
documente emise
si Consultarea Publicului
Cadastru, Fond Funciar și GIS
Autorizația de construire/desființare este actul administrativ emis de Primăria Municipiului Vaslui prin care se permite executarea lucrărilor de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, demolare sau desființare a construcțiilor, în condițiile legii.
Autorizația se emite la solicitarea beneficiarului, în baza certificatului de urbanism, a documentației tehnice întocmite de specialiști autorizați și a avizelor/acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism.
Executarea lucrărilor de construcții se poate realiza numai după obținerea autorizației de construire/desființare și cu respectarea prevederilor acesteia.
ACTE NECESARE PRIVIND RECEPTIA LA TERMINAREA LUCRARILOR
(3) Comisia de recepție la terminarea lucrărilor examinează:
(1) Din componența comisiei de recepție la terminarea lucrărilor fac parte, în mod obligatoriu:
(2) Componența comisiei de recepție la terminarea lucrărilor prevăzută la alin. (1) se completează, în mod obligatoriu, cu:
– pentru obiective de investiții, indiferent de sursa de finanțare, care constau în realizarea de construcții noi încadrate, conform prevederilor anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, în categoria de importanță A – „excepțională”, B – „deosebită” și C – „normală”, precum și în cazul lucrărilor de intervenții la aceste categorii de construcții;
– pentru obiective de investiții de interes public sau social finanțate total sau parțial din fonduri publice, care constau în realizarea de construcții noi încadrate, conform prevederilor anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, cu modificările și completările ulterioare, în categoria de importanță D – „redusă”, precum și în cazul lucrărilor de intervenții la aceste categorii de construcții;14
(3) Secretariatul comisiei de recepție la terminarea lucrărilor este asigurat de un diriginte de șantier autorizat implicat în verificarea calității lucrărilor executate pentru realizarea construcției și a intervențiilor la construcția existentă, care întocmește, în numele investitorului, documentele de recepție la terminarea lucrărilor și constituie carte tehnică a construcției.
(4) Dirigintele de șantier autorizat prevăzut la alin. (3) nu face parte din componența comisiei de recepție.
(5) Reprezentanții executantului și ai proiectantului participă, în mod obligatoriu, în calitate de invitați, la recepția la terminarea lucrărilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, republicată.
Cereri, formulare și documentații necesare pentru certificate de urbanism, autorizații și notificări.
Această secțiune permite estimarea taxei datorate pentru obținerea autorizației de construire, atât pentru construcții rezidențiale și clădiri-anexă, cât și pentru construcții nerezidențiale aparținând persoanelor fizice sau juridice. De asemenea, poate fi utilizată pentru calculul diferențelor rezultate la regularizarea taxei după finalizarea lucrărilor.
Pentru construcțiile rezidențiale și clădirile-anexă, taxa pentru emiterea autorizației de construire se calculează prin aplicarea procentului de 0,55% asupra valorii autorizate a lucrărilor de construcții.
Pentru construcțiile nerezidențiale, indiferent dacă beneficiarul este persoană fizică sau persoană juridică, taxa pentru emiterea autorizației de construire se calculează prin aplicarea procentului de 1% asupra valorii autorizate a lucrărilor de construcții, inclusiv valoarea instalațiilor aferente.
În categoria construcțiilor nerezidențiale pot fi incluse, după caz, spații comerciale, spații pentru servicii, birouri, unități de producție, depozitare, alimentație publică, hale, construcții administrative sau alte imobile care nu au destinație de locuire.
La finalizarea lucrărilor, beneficiarul are obligația regularizării taxei de autorizare, în baza valorii finale a investiției. În situația în care valoarea finală a lucrărilor este mai mare decât valoarea declarată inițial la autorizare, se va achita diferența de taxă rezultată.
Calculul are caracter informativ și este realizat pe baza datelor introduse de solicitant. Cuantumul final al taxei se stabilește de către personalul de specialitate al Primăriei Municipiului Vaslui, în conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu hotărârile Consiliului Local privind taxele și impozitele locale.
Municipiul Vaslui · documente și informații publice
313 înregistrări · Autorizații de construire · 2026
| Nr. | Data emiterii | Lucrare / obiect | Adresă | Document |
|---|---|---|---|---|
| 163 | 19.05.2026 | ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA , STR. STEFAN PROCOPIU, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI | STEFAN PROCOPIU | Deschide PDF ↗ |
| 162 | 19.05.2026 | RACORD DE GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD 100, SDR 11, Dn32mm str. Oituz, nr. 21D, mun. VASLUI, jud. VASLUI / regimul de functionare existent este presiune redusa si va putea functiona regim de presiune medie | OITUZ | Deschide PDF ↗ |
| 161 | 18.05.2026 | MODIFICARE RACORD GAZE NATURALE EXISTENT SI REALIZARE RACORD INDIVIDUAL PRESIUNE REDUSA DIN PEHD100 SDR11, DN63MM, STR. DR. GHELERTER, NR. 2, SPITAL NR. 2 - CONSILIUL JUDETEAN VASLUI, MUN. VASLUI, JUD. VASLUI. | DOMENIUL PUBLIC | Deschide PDF ↗ |
| 160 | 18.05.2026 | OBTINEREA AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE PENTRU INSTALATIE FOTOVOLTAICA PENTRU AUTOCONSUM | Gheorghe Doja, nr. 17 C | Deschide PDF ↗ |
| 159 | 18.05.2026 | BRANSAMENT APA POTABILA SI RACORD CANALIZARE MENAJERA | Ienachita Vacarescu | Deschide PDF ↗ |
| 158 | 18.05.2026 | DESFIINTARE CORPURI - C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10, C11, C12, C13, C14, C15 | Gheorghe Doja | Deschide PDF ↗ |
| 157 | 18.05.2026 | ANEXA GOSPODARESCA - C2 | Stefan Procopiu, nr. 18-F | Deschide PDF ↗ |
| 156 | 18.05.2026 | MAGAZIE DEPOZITARE UNELTE AGRICOLE | Gheorghe Doja. | Deschide PDF ↗ |
| 155 | 18.05.2026 | CONSTRUIRE LOCUINTA PARTER SI IMPREJMUIRE TEREN | VIITORULUI | Deschide PDF ↗ |
| 154 | 18.05.2026 | ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA BUCATARIE DE VARA SI BAIE, STR. COL. ONCESCU TRAIAN, MUNICIPIUL VASLUI, JUDETUL VASLUI | str. Col. Oncescu Traian | Deschide PDF ↗ |
| 153 | 18.05.2026 | ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA PUT FORAT , STR. DIMITRIE CANTEMIR, FN, NC 76809, MUNICIPIUL VASLUI, JUDETUL VASLUI | str. Dimitrie Cantemir | Deschide PDF ↗ |
| 152 | 14.05.2026 | CONSTRUIRE PUT FORAT - RACORDARE POMPA DE APA | Fagului, nr. 34 | Deschide PDF ↗ |
| 151 | 14.05.2026 | REALIZARE COEXISTENTA INTRE RETELELE ELECTRICE DE DISTRIBUTIE APARTINAND DELGAZ GRID SA CI OBIECTIVUL MODERNIZARE STRAZI VIISOARA CU PASTRAREA AVIZELOR DIN CERTIFICATUL DE URBANISM NR.567/02.09.2021 | ZONA VIISOARA | Deschide PDF ↗ |
| 150 | 13.05.2026 | ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA LOCUINTA , MUN.VASLUI,STR.DIMITRIE CANTEMIR, JUD.VASLUI | str. Dimitrie Cantemir | Deschide PDF ↗ |
| 149 | 13.05.2026 | BRANSAMENT ELECTRIC TRIFAZAT SUBTERAN LOCUINTA+CEF | str. Dimitrie Cantemir | Deschide PDF ↗ |
| 148 | 13.05.2026 | LOCUINTA P+1E, ANEXA S+P (BECI SI FOISOR) SI IMPREJMUIRE TEREN | str. G-ral Vasile Milea | Deschide PDF ↗ |
| 147 | 13.05.2026 | LOCUINTA P+1E, IMPREJMUIRE SI BAZIN VIDANJABIL | str. CONSTANTIN POPESCU PRIN CAILE PRIVATE DE ACCES CU NC 76788 SI NC 82511, NC 82510, NC 81581 | Deschide PDF ↗ |
| 146 | 13.05.2026 | CONSTRUIRE LOCUINTA PARTER | CURCUBEULUI | Deschide PDF ↗ |
| 145 | 13.05.2026 | ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA LOCUINTA , STR.VIITORULUI, MUN.VASLUI, NC 88267, JUDETUL VASLUI. | VIITORULUI | Deschide PDF ↗ |
| 144 | 13.05.2026 | LOCUINTA D+P, IMPREJMUIRE, BAZIN VIDANJABIL SI ZIDURI DE SPRIJIN | STR.CASTANILOR | Deschide PDF ↗ |
| 143 | 11.05.2026 | CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA PENTRU AUTOCONSUM SI RETELE ELECTRICE PENTRU EVACUARE PUTERE | 88237 | Deschide PDF ↗ |
| 142 | 11.05.2026 | RACORD GAZE NATURALE INDIVIDUAL PRESIUNE MEDIE DIN PEHD 100 SDR11, DN32 mm, STR. GHEORGHE ROSCA CODREANU, NR. 8A, MUN.VASLUI/ REGIMUL DE FUNCTIONARE EXISTENT ESTE PRESIUNE REDUSA SI VA PUTEA FUNCTIONA REGIM DE PRESIUNE MEDIE | GHEORGHE ROSCA CODREANU, NR. 8A | Deschide PDF ↗ |
| 141 | 11.05.2026 | BRANSAMENT ELECTRIC MONOFAZAT SUBTERAN LOCUINTA, STR. IULIU MANIU 16 D SI CALE PRIVATA DE ACCES CU NC 72719, MUN. VASLUI , JUD. VASLUI | IULIU MANIU 16 D SI CALE PRIVATA DE ACCES | Deschide PDF ↗ |
| 140 | 11.05.2026 | LOCUINTA PARTER SI IMPREJMUIRE, DESFIINTARE LOCUINTA PARTER-C1, ANEXA PARTER-C2 | Gheorghe Doja, nr. 29 | Deschide PDF ↗ |
| 139 | 11.05.2026 | LOCUINTA S+P SI IMPREJMUIRE TEREN | Octavian Goga | Deschide PDF ↗ |
Compartiment responsabil: Serviciul Urbanism
Tel: 0235.310999 int.215/225
email: urbanism@primariavaslui.ro